La țară.

Niciodată nu am crezut că dorul de țară e mai mult decât dorul de bunici și prieteni din copilărie, pana când am realizat cât de multe lucruri am învățat aici și cat de dor îmi e de lipsa agitației urbane, de locul unde am învățat sa zâmbesc la Natura. Bunica a fost cea care, mirată și oarecum șocată, m-a întrebat de ce sunt asa tristă câteodată… Privindu-mă atentă, sufletul ii zâmbea printre gene și bratele ei erau gata sa ma cuprindă. “Nu fi trista!” imi spune ea. “fii fericita, uite ce roșii frumoase avem, uite ce bine e acum ca bate vântul…”
Câtă simplitate.
Am întrebat-o: mamaie, când ești tu fericita?
– când ma sunați, draga mamii. Când va aud și eu și știu ca sunteți sănătoși și ca sunteți fericiți împreună. Când se fac legumele și pot sa am grija de ele… Dar cea mai fericita sunt când veniți aici.
*eu, încercând sa îmi ascund lacrimile, ii zâmbesc și o întreb dacă nu vrea sa ascultam muzica populara. *
“Ia pune, mama”
Pornesc TV-ul, găsesc un post de muzica populara unde canta o doamna pe care nu o știa mamaie, cu atât mai puțin eu.
“Eu nu știu ce ii cu femeile astea de se fac asa cu negru la uochi, de zici ca le trage unu’ o palma când le vezi. Oare nu le doare sa se dea cu creioane sau ce-or fi alea? Mai fata, zău asa, eu as fi obosit sa ma fac toată ziua. Dar de, canta frumos. Cine-o fi? ”
*rad ușor, ma amuza sinceritatea bunicii, dar ma și pune pe gânduri. Îmi dau seama ce femeie simpla e, ce frumos a trăit și la cei 80 de ani ai ei, are ce povesti. Ne bucuram de muzica populara, care deși nu mai suna la fel ca înainte, o încântă nespus de mult. *
Oamenii ăștia m-au învățat ce înseamnă să fii om. Pe oamenii ăștia nu ii stapaneste nici tehnologia, nici banul, ei doar se bucura când au familia lângă ei și mancare sănătoasa.
Bunicul nu mai e fizic lângă noi, dar mereu îmi amintesc cat ne iubea pe noi și pământurile sale. Asta e nu ca în Ion, tataie nu a iubit pământul mai mult decât familia, ci a făcut totul ca noi sa fim fericiti. Bunicii întotdeauna ne spuneau de planurile lor de a-mi lasă mie pădurea, ca îmi plăcea asa mult… Și poate tot pământul unde e via.. Asta dacă promiteam sa fac vin bun din struguri.
Ce ar fi fost sufletul meu dacă nu ar fi cunoscut acești oameni, dacă nu ar fi crescut și aici? Nu îmi pot imagina. Tot ce știu e ca ma bucur nespus de mult ca am avut șansa de a cunoaște viata în toată simplitatea ei și de a învață să mă bucur de tot ce înseamnă natura, iubire și familie.