Îţi văd din umbră

sufletul ghemuit la soare,

născându-se timid

în veninul ideilor regândite.

Îţi vibrează eul în păduri,

braţele îţi lungesc ecouri de nou

prin totul nostru nepătruns

până când…

până când zeii moderni

te atrag în iadul lor de fier

poleit cu frumuseţi injectate.

Ce eşti tu,

când fugi dintr-un copac şi cazi adînc

într-un ziar de scandal,

în loc să te pierzi

în universurile de întrebări

şi răspunsuri infinite?

Ce eşti tu,

când respiri aerul luminii,

iar apoi trăieşti în fum de tutun ieftin?

Nu mai eşti un Eu

şi nici eu nu mai sunt –

dar bine că suntem amîndoi

E din energie

lasă-i pe ei să fie

U din umilire.

DSC_0316

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: