ciudat

Mi-aduc un stilou şi-i înmoi peniţa ruginită
în verdele crud al primăverii.
Cu mov de brânduşe
scriu câte-o poveste veche pe scoarţa copacilor,
apoi privesc cerul printre crengi,
îmi aud şi bătăile inimii în ecoul pădurii
şi mă trezesc într-o fericire gălăgioasă,
că nu sunt singură, pădurea asta mă iubeşte,
pentru că tot ce ascunde ea,
împarte cu mine.
Aici timpul nu mai are logică,
nici lumea şi nici eu,
dar prefer ziua asta aşa cum e;
nu mai plec niciodată de aici…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: