Lună cu suflet

E atât de plăplândă luna-ntre nori
se lasă purtată de gânduri şi vise noi
mi-ar părea rău să nu îi răspund chemării,
chiar dacă mi-a dat sufletul uitării…
lasă-mă să ating o urmă de lumina
să pot s-aprind scânteia, să mă vindec de vină,
s-ajung în albastru, să mă bucur de tăcere,
e mult până sus, dar sufletul asta-mi cere.
Şi într-o noapte cu aromă de teamă
mă las purtată în vânt; o şoaptă mă cheamă,
mă întoarce în aer şi apoi mă trânteşte,
e ce am vrut să aud, dar oare cine îmi vorbeşte?
Din nou, luna în esenţă se varsă,
ceas ascuns, cuvintele îşi lasă
să cadă uşor, prin mine, deodată,
pictând o lume nouă şi mai ciudată, parcă.
E luna, cea care cu sentimente se hrăneşte,
cerc perfect, ea din mine creşte,
mă umple de întrebări şi  speranţe deşarte,
oare va fi totul cum îmi doresc?
cine ştie, poate…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: