Cu fiecare clapă de pian atinsă, mai cade o lacrimă; cu fiecare coardă de vioară mângâiată răsună suspine ce par a cutremura întreg pieptul; e din nou întuneric…sunt doar eu şi gândurile mele. Vântul adie uşor, geamul larg deschis îl pofteşte înăuntru; trupul e rece, dar nu se împotriveşte, parcă găseşte o plăcere ciudată în frigul ce se prelinge pe piele;  iar luna, misterioasă şi binevoitoare în seara asta, îşi întinde fâşii de lumină pe pereţi; acum camera primeşte o uşoară nuanţă de lumină, numai bună pentru mine să îmi caut căştile…Acum că le-am găsit, mă aşez din nou în pat, iar privirea-mi rămâne aţintită pe tavan…Ce vreau de fapt? Cred ca visez la prea multe…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: