Tu creşti în sufletul meu, în fiecare zi, Aida.

Mâinele tale, draga mea, nu vreau să ţi le mai ascunzi. Toate rănile tale se vor vindeca şi nu vei mai avea motiv să îţi iubeşti durerea; nici pe cea a trupului, nici pe cea a sufletului. Ştiu că îţi voi alunga orice urmă de tristeţe din fiinţa ta şi îţi voi arăta pe chipul tău zâmbetul acela pur pe care obişnuiai să îl porţi în fiecare zi.  Toate gândurile întunecate vor însemna acum doar nişte picturi ale trecutului, de care, ocazional, îti vei aminti să le priveşti. Vor fi ascunse undeva intr-o cămăruţă, exact aşa cum îşi ascundea Dorian Gray portretul făcut de Basil. Tot răul din sufletul tău vreau să rămână în picturile acelea; scoate-le din minte şi din suflet; schiţează-le, alungă-le pe-o foaie şi dă-le foc. Fă loc în viaţa ta pentru frumuseţea anilor ce urmează, pentru un scop care să îţi lumineze calea. Vreau să te iau de mână şi împreună să plecăm să ne căutăm încrederea pe care am pierdut-o acum mult timp; vreau să-i lăsăm pe toţi să ne judece, să râdă de noi, ca apoi să îi privim cum ard în propriul păcat; să fii singura care are încredere în mine şi mă ţine de mână chiar şi atunci când sunt gata să dau drumul la tot ce am avut, să renunţ ; tu să fii cea care, cu mişcări lente, îmi va arăta frumuseţea lumii ăsteia prin fiecare descriere pe care mi-o prezinţi seară de seară, despre orice; eu să fiu cea care să îţi demonstreze că nu ai nevoie de altcineva, decât de mine. Împreună vom reuşi să găsim răspunsuri la toate întrebările noastre, ca apoi la sfârsitul vietii să fim mândre că am schimbat ceva, că tot ce am trăit împreuna a fost real.

Acum tu, iubito, dă-mi sufletul tău, că al meu îţi este promis de mult timp…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: