Deasupra lumii

Cu dor în piept, tremurândă,
Mă ghidez dup-o voce plăpândă,
Către un loc atât de luminat,
Ce sufletul de mult l-a aşteptat.

Plâng în tăcere;
Lacrimile-mi sunt dulci, amintirile şi ele;
Iar lumea-mi pare-aşa diferită
Şi totuşi, plecare-mi e prea grăbită.

Ştiu că voi tânji după zâmbete
Şi voi trimite raze de soare;
Iar atunci ei să se-ntrebe:
‘Se gândeşte la noi, oare?’

Şi voi striga odată cu fulgerul,
Căci, doare şi mi-e dor
S-ascult râsete, să pictez fiecare nor…

Dar nu e prea târziu,
Niciodată n-o să fie,
Pentru că tot ce am trăit e aici, cu mine.
Păstrez în suflet, ca pe-o nestemată
Tot ce am simţit şi a fost odată…

Chiar şi în final, am avut speranţă,
Intr-o lume necunoscută şi atât de măreaţă,
Unde soarele nu-mi dă vise deşarte,
Iar norii mă poartă, undeva, departe…
Albastrul acesta nu mă înfioară,
Acum e doar decorul îngerilor
ce cântă la vioară.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: