Amintiri

De ce toamnă

De ce toamnă, îmi furi speranţa
Din fiecare pas pe care îl fac?
Ai uitat oare,
Cum ne jucam cu frunzele naive,
Sub soare?
Cum vântul le purta în valuri şi-mi aducea şoaptele tale..
Când mă pierdeam după ploaia ta în vale..
Acum mi-ai lăsat doar crengile sărace şi goale.


Iubirea primăverii

Si dacă mi-aş dori
Ca totul sa ramână verde?
Niciodată să nu mai cred
Că te voi pierde..
Aşa cum răsari ..aşa te pierzi..
În sufletul meu, albă primăvară!
Se naşte parfumul , o dată cu fumul
Din focul ce-n inimă arde nebunul!
O floare, un gând, o mulţime
De vise,  speranţe pierdute la tine.
Şi pe firele de iarbă am lăsat lacrimile
Ce s-au ascuns prin miile picături de rouă;
Şi care se pierd toate atunci când plouă…

 

 

Misterioasa ploaie…

Niciodată nu am pretins să fi înţeles cursul vieţii mele.
Oare e  doar un vis, pierdut printre stele?
Ca o ploaie trecătoare
Ce lasă în urmă mii de picături, şiroaie
Un strop de neştiut şi puţină culoare..
Şi iartă-mă ploaie dacă n-am ştiut să iubesc căderea ta;
Fără să vreau, m-am temut de ea …
Am crezut că e o altă luptă a vieţii mele,
Care vrea să-mi fure soarele din ziele grele.
Fiecare lacrimă îşi are destinul căzut pe pământ.
Suflete naive, dar cu  un timp atât de scurt..
Iar uneori gândul meu e străpuns de-o întrebare:
Tu dacă te opreşti, sufletul meu se ofileşte,
Oare?

 

Omul nebun

Dar oare cum e totul? Atat de fantastic sau mi se pare ca fiecare om e ca o marioneta? Si daca e asa, de ce numai eu le vad sforile? Parca sunt asa, niste fenomene ciudate atarnand de ‘colo ‘colo.. Mai vad cate unul care se rupe de lumea in care traia si se pare ca se regaseste in acele lucruri marunte pe care intotdeauna si-a dorit sa le faca..Oare si-a gasit libertatea? Sau poate a ales alt drum mult mai diferit de cel pe care alerga odinioara.. Si poate a si uitat de unde a plecat.. Si-a amagit atatea visuri care pe zi ce trece il faceau tot mai slab in realitate, insa in subconstientul lui, el era un adevarat erou.. Prefera sa inchida ochii atunci cand vedea ceva ce era prea mult inveninat cu rau. Tragea acea cortina din spatele scenei, acolo unde nimeni nu-l vedea si uita de toti, trezandu-se in lumea lui.
Lumea asta ii era ca o foaie, putin cam sifonata, caci nu era prima data cand desena ceva pe ea. Atunci cand dorea ca si o neinsemnata pietricica sa capete atatea forme ciudate, rupte din abstract si poate chiar devenea ceva maret. Se aseza in asa-zisul tron, care in realitate era in scaun darapanat pe care de obicei isi aveau locul niste carti mai vechi.
Tot ceea ce credea el nu putea spune nimanui, nici macar unei vrabiute, caci nu avea siguranta ca ea nu va ciripi nimanui. Multa lumea il considera un nebun, pana cand si-au dat seama ca cei care sunt nebuni, defapt, erau ei. In lumea lui nu avea de ce sa se teama, pentru ca stia ca ar putea invinge orice. Si sa creada in lumea reala a lor?! Nu! Nu merita! Doar ca sa vada cum ceilalti is schimba personajele atat de des, incat nu mai stii nici macar persoana care iti era un fel de exemplu atunci cand erai mic.
Si el continua sa spere..in fiecare zi, pe acelasi scaun, aceiasi oameni care se plimbau pe langa el fara macar sa-i tranteasca o privire.  Stia ca nu e nebun, asa cum il credeau altii, doar ca persoanele din jurul lui erau prea uimiti de faptul ca acest simplu om a reusit sa atinga fericirea absoluta, doar sugerand sperantele din sufletul lui.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: